Continuare

Miroase a primăvară! În zona asta de deal primăvara-şi are mirosul ei: salcâm amestecat cu puţin fum adus de vânt. Unii oameni mai leneşi, abia acum fac curăţenia de purificare, arzând tot ce şi-a pierdut însufleţirea cu un anotimp in urmă. Fumul înecăcios, mă readuce la viaţă, iar albul salcâmilor îmi garantează o stare de bucurie permanentă.

Cu ochii închişi, văd şi simt totul mai bine.

- Ştiu! Îl aştept să crească, să se maturizeze o vreme… câţiva ani, apoi o să începem o relaţie cât se poate de serioasă… adică o să ne căsătorim! Eu m-aş mărita cu el şi acum. Crezi că peste câţiva ani o să mai existe compatibilitatea asta între noi? N-o să se schimbe? Of, de ce trebuie să existe diferenţă de vârstă între noi? De ce e el acela mai tânăr? Deschide ochii, vorbesc singură?

- Te ascultam. Sună bine planul tău. Aşa un tip n-are cum să se schimbe în rău, eventual să se îmbunătăţească, şi ăsta e un risc ce merită asumat!

- Nu râde, sunt serioasă, îl iubesc. Cum o să mă sărut cu viitorii iubiţi ştiind că el mă aşteaptă peste câţiva ani?

- Pe de altă parte, ai spus că nu vrei să te măriţi cu un bărbat ce a mai avut înaintea ta, una sau două femei. E păcat de tine, şi poate şi el va regreta peste câţiva ani.

- Iar râzi. Ştiu că nu vă înţelegeţi, dar fă un efort pentru mine, şi mai suportă câteva minute discuţia.

………………………………………………

- Noi doi o să ne căsătorim într-o zi!

Fumul mă îneacă de plăcere, iar când simt că nu mai rezist, dau fuga să miros o crenguţă din oricare salcâm…Toţi sunt ai mei!

Ce intens e totul când ţin ochii închişi!

… mai puţin vina! N-o înţeleg când spune că nu vrea să se mărite cu un bărbat ce ar avea înaintea ei doar una sau două femei. Cred că el e excepţia, din cauză că am ochii închişi.

Se poate ca bucuria să fie contagioasă, căci după un timp nu ne-am mai putut ascunde după salcâmi, iar fumul s-a risipit în faţa ei.

Cu mine n-a mai vorbit niciodată, doar cu el. Însă a avut grijă să aud şi eu:

- Noi doi o să ne căsătorim într-o zi!

Fără continuare

În primii ani de liceu am primit o frumoasă scrisoare de dragoste:

- Ţine-o repede, până nu vine!

Deşi nu citisem nici un rând, ştiam ce-i acolo.

- Nu. Nu vreau.

Îngozită m-am îndepărtat de el, dar grăbit spune:

- Doar citeşte-o! Vei înţelege de ce nu o să mai trec niciodată pe la voi.

Lavinia e fericită că-l găseşte şi mă ceartă:

- A început jocul fără voi, ce faceţi aici?

Două ore, cu scrisoarea lipită de piele, m-am simţit cea mai mare trădătoare. Prietena mea îl iubea atât de mult pe omul din faţa, iau eu îi simţeam în buzunarul din dreapta scrisoarea dată în mare taină. Ce voia să-mi zică, de ce nu mai vine să o vadă pe Lavinia? Privirea şi atingerea-mi spunea că totul are legătură cu mine. Îmi scrisese că de fiecare dată când o vizita, spera să fiu şi eu acasă, până când şi-a dat seama că venea doar să mă vadă. Va mai trece vineri, şi dacă eu nu-l voi urma, nu o sa-l mai vedem niciodată. Din ce şi-a dat seama, şi din povestirile Laviniei despre mine, nu o voi putea face să sufere. Însă trebuie să ştiu că e îndrăgostit de mine, şi… simte venind ‚ceva’.

Nu-mi amintesc toate cuvintele, dar am simţit cum ‚ceva’ pleacă înspre el. După câteva clipe de euforie, m-a năpădit un sentiment de vină cumplită, am rupt scrisoarea în zeci de bucăţele, am uitat tot, şi n-am povestit nimănui.

Vineri, m-am încuiat în cameră. S-a ţinut de cuvânt, căci nu l-am mai văzut niciodată.

Povestea Cărturarului

În toate orele, este cu câte o carte în mâna sau cel puţin, este cu ochii pe ea. Rar îşi ridică privirea, atunci când caută o scriere rătăcită pe rafturile de sus.

Nu priveşte niciodată persoanele mai mult de-o parte dintr-o secundă. Îmi place să cred ca îi e suficient timp să le identifice cu vreun personaj de roman. Bun/rău, antipatic/charismatic, deja l-a citit şi n-are rost să zăbovească asupra individului.

Personal, mi se întâmplă să asociez eroii şi eroinele cu anumite senzaţii şi mirosuri. Ca şi bătrânul ogar ce adulmecă vântul, sunt convinsă că îmi simte prezenţa.

Probabil toţi clienţii fideli au mirosuri epice.

Îi caută cartea, i-o înmânează, şi speră ca celălalt să prindă esenţa. E un fel de profet. ‘Citeşte, ascultă, învaţă!’ Mai mult, nu poate face pentru noi.

Mă întreb, rolul bibliotecarului nu i se pare plictisitor în comparaţie cu alte partituri scenice din încăperea asta înţesată de tipărituri? Se simte ca o insectă prinsă în plasa păianjenului, sau spiritul i-e liber?

Cunoaşte lumea prin intermediul cărţilor, şi-a dezvoltat abilităţi şi senzaţii de care, nici nu avem habar. Sunt convinsă că trăieşte şi în afara sălii de lectura, şi aici îşi duce misiunea, dar poate la un alt nivel.

Până la urmă: Cine sunt aceste trăiri, senzaţii, învăţăminte, plăceri ori personaje?

Răspunsul meu: NOI, prin intermediul cărţilor.

Cunoaştere plăcută!

Euforie!

Sunt putine lucruri ce ma rapesc total:

Nebunia bunului

Nebunul e fericit cand e oricine, si nefericit cand nu stie cine e.

Un om respectabil, ori vreo curva isi ia in serios identitatea si iti joaca al dracului de bine rolul. Isi asuma orice dificultati si consecinte.

Se mandreste cu ce face si priveste omul in ochii. Cati ne-nebuni pot face asta?

Nu se supara pe cei ce-l dezaproba. Ei n-ar intelege, sunt prea slabi sa-si duca nebunia la final.

Doar nebunii se respecta intre ei. Isi accepta visele, etapele, incercarile, si mai ales reusitele.

Cand o sa fiu mare, vreau sa fiu un mare nebun!

PS: Cand ma uit la voi, nebunii mei, ma napadesc emotiile.

O intamplare…

Era suficient un telefon sau un simplu schimb de mesaje, si se putea prezenta la orice ora in fata usii lui. Ziua, noaptea sau la patru dimineata, era intampinata cu un sarut ce tinea pana la pat. Aici incepeau altele, si continuau cu senzatii abandonate cu cateava ore in urma.

Din propriul apartament, sau de la vreo petrecere in care el nu-si avea locul, urca cele patru etaje, convinsa ca accesul spre interior ii e dat de sunetul pasilor.

Nu putea dormi in patul ala si in bratele lui. Profitau de orele ramase chiar daca nu exista timp. Fericirea tinea pana cand erau prea obositi sa mai faca ceva.

Experienta le-a demonstrat ca-n locul somnului chinuit de prezenta fiecaruia, este mai bine sa se desparta si sa traiasca fiecare in spatiul lui… pana unuia i se face dor de celalalt.

S-a intors de multe ori din drumul ei spre usa, dar n-a plecat niciodata nesarutata si neimplinita.

Ma gandesc ca ar fi minunat sa nu incercam sa ne explicam logic… absolut tot. Unele episoade merita doar traite. Cel putin, oamenii ce aleg sa fie fericiti si ‘altfel’ ar trebui admirati.

Calatorie spre Soare

'Am schimbat zborul in Londra -nu am apucat sa vizitez- dar am stat 10 zile in Thailanda.

A fost interesant! Contrastul intre saracie si lux e mai pronuntat ca la noi.

Bangkok-ul e foarte aglomerat si miroase urat pe strazi… se vinde mancare la taraba si e cald. Oamenii zambesc cand interactioneaza cu tine, toti te roaga cu ceva: taxi, masaj, mancare, haine facute la comanda.

In statiuni si in oras sunt zone unde stau tipe si travestiti la agatat. De la distanta, e greu sa ii deosebesti, E incredibil! Doar un studiu insistent ii tradeaza: trasaturile fetei, mainile si picioarele mai mari, la unii se vede marul lui Adam, de obicei, sunt foarte fardati. Trecand pe langa un grup de "fete" cu corp misto si in fusta scurta am auzit un "Hello" pe o voce ragusita :)) E nasol!

Exista si zone linistite, am vazut temple si gradini foarte frumoase, in stilul locului. La plaja nu e aglomerat, iar apa clara e perfecta pentru scufundari.

Liber, valuri si apa curata, nuci de cocos, masaj la asfintit, ploi calde!

Sydney, 25 de grade iar vantul adie. Miroase frumos pe strazi, e primavera iar copacii au inflorit.
Oamenii fac mult sport, in special tipele. Nu pot spune ca sunt extraordinar de dragute, dar in general arata bine… mai ales seara cand ies in oras :)

Centrul orasului se intinde de-a lungul apei care intra pana in mijlocul Sydney-ului, din Marea Tazmaniei. Sunt multe locuri unde ancoreaza ferry-boat-urile, iar seara, luminile de la zgarie nori si apa se imbina perfect.

Se spune ca e cel mai frumos port din lume...'