Fără continuare

În primii ani de liceu am primit o frumoasă scrisoare de dragoste:

- Ţine-o repede, până nu vine!

Deşi nu citisem nici un rând, ştiam ce-i acolo.

- Nu. Nu vreau.

Îngozită m-am îndepărtat de el, dar grăbit spune:

- Doar citeşte-o! Vei înţelege de ce nu o să mai trec niciodată pe la voi.

Lavinia e fericită că-l găseşte şi mă ceartă:

- A început jocul fără voi, ce faceţi aici?

Două ore, cu scrisoarea lipită de piele, m-am simţit cea mai mare trădătoare. Prietena mea îl iubea atât de mult pe omul din faţa, iau eu îi simţeam în buzunarul din dreapta scrisoarea dată în mare taină. Ce voia să-mi zică, de ce nu mai vine să o vadă pe Lavinia? Privirea şi atingerea-mi spunea că totul are legătură cu mine. Îmi scrisese că de fiecare dată când o vizita, spera să fiu şi eu acasă, până când şi-a dat seama că venea doar să mă vadă. Va mai trece vineri, şi dacă eu nu-l voi urma, nu o sa-l mai vedem niciodată. Din ce şi-a dat seama, şi din povestirile Laviniei despre mine, nu o voi putea face să sufere. Însă trebuie să ştiu că e îndrăgostit de mine, şi… simte venind ‚ceva’.

Nu-mi amintesc toate cuvintele, dar am simţit cum ‚ceva’ pleacă înspre el. După câteva clipe de euforie, m-a năpădit un sentiment de vină cumplită, am rupt scrisoarea în zeci de bucăţele, am uitat tot, şi n-am povestit nimănui.

Vineri, m-am încuiat în cameră. S-a ţinut de cuvânt, căci nu l-am mai văzut niciodată.