De mână

Braţe noduroase, degete groase şi rănite. Piele uscată, arsă de soare şi vânt.

E tăcut şi îmi transmite calm. Mă delectez cu liniştea lui până aleg să mă smulg spre un zbucium.

Îmi place să-i frământ mâinile, să-i ciupesc din negreala pielii, apoi îi ciugulesc căldura din palmă.

Acum, sângele nu i se mai îneacă prin vene, mâinile îi sunt cleioase şi ne miros a ricin. Mi-e familiar, e din mine sau eu sunt din el… mă înduioşează.

Uneori îi sărut degetele, alteori mă port ca o răsfăţată şi îi cer să-mi întoarcă dragostea. Ştie cum să-mi prindă încheieturile mâinilor, să mă strângă scurt până cedez cuprinsă de gândul amorţelii, şi se amuză pe seama mea.

Rarele momentele când îl scot din lumea lui, îmi sunt alint!

Ştie că mi-e simplu a săruta un oarecare bărbat dar nu mă las prinsă, deja păşesc purtată de mână!

De-o visare…

Unul din momentele rare în care descoperi şi descoşi, de undeva de sus, o imagine  complexă şi greu de exprimat în cuvinte. O înfăţişezi, o simţi, o trăieşti, inima îţi bate mai tare căci e entuziasmată de revelaţia ta şi de gustul ei halucinant.

Stăm unul lângă celălalt, nu foarte apropiaţi, însă suficient cât să sorbim fiecare picătură de intimitate.

Corpul o primeşte şi ochii o reflectă, urechile ascultă iar mintea face conexiuni prea rapide din care percepem doar senzaţii de fericire.

“Ochii tăi!”

Asemenea, ochii lui. Poate-i mai scapă câte un gând odată cu privirea spre decolteu  dar îl redescopăr sincer iar dialogul e lin.

Uneori ne oprim din povestit şi ne privim. Ne privim pentru a ne cunoaşte mai bine, nu mai vorbim pentru a lăsa gândurile să se întrezărească pe chipurile noastre.

Vrea să-mi povestească de-o închipuire, îşi ia avânt dar sfârşeşte printr-un compliment drăguţ.  Îmi muşc încet  buza de jos fără să piardă  gestul, şi parcă se gândeşte la un joc.

O teamă scurtă: prea multe nelinişti frumoase pricinuite de un bărbat pe care nici nu l-am atins, mâna lui nu mi-a prins braţul ca să îmi deseneze încet ceva pe spate! Nu vreau să mă gândesc cum ar fi, n-aş putea să abandonez o plăcere neconsumată şi să cedez alteia.

Pare să ştie ce gândesc şi aprobă totul printr-un zâmbet.

- Aş mai completa cu: “încet”!

- Foarte încet!

- … ne-am fi…

- Da.

O clipă visătoare…

Şi schiţa unui regret:

- Eşti sigură?

- … nu mai sunt…

Trăire

… privesc din interiorul catedralei spre rădăcinile prinse de cer. În Sagrada Familia am credinţa că sunt supusă şi eliberată pentru a aprecia credinţa, supunerea şi libertatea.

… tot Gaudi mi-a arătat că viaţa e serioasă, dar trebuie intens colorată.

… o plimbare pe malul mării poate fi ca şi cum m-aş lăsa îmbrăţişată de un alt ‘eu’. Gândurile vin şi pleacă fără să regret vântul ce mi le ia.

… o vedere cuprinzătoare dintr-un loc greu accesibil mi se pare seducătoare şi amuzantă.

… trăiesc clipa şi îmi pun dorinţe, când le ating, mă las însemnată.

… am aflat că ochii mei se schimbă atunci când mint, genunchii mi se înmoaie şi mă pierd când se vorbeşte portugheză.