În drum spre

Calc cu plăcere pe durerea gleznelor dată de tocurile pantofilor. Odată cu gândul la tine, îmi străbate trupul, îmi amorţeşte picioarele şi îmi încântă abdomenul.

Mersul mi-e legănat, apăsat, uşuratic...

Mă claxonează o maşină şi distrată,  întorc complimentul şoferului.

În lipsa mea, copacii au explodat, măruntele flori albe, dur pictate pe cer promit că nu vor pica anul acesta. Mireasma dusă de vânt îşi face de cap prin împrejurimi!

Dacă aşa miroase albul, l-aş da la schimb cu aroma lămâii de pe corpul meu. Tu ce crezi....?

O grijă, un nor, un stop în drum! De aici nu se vede orizontul... oare cum miroase albastrul?

Nu-mi amintesc chipul dar îţi cunosc gustul purpuriu, nu ştiu ce vei spune de-mi ieşi înainte dar ştiu cum mă vei privi. De nu voi dori să îmi ridic privirea spre tine, îmi vei săruta buzele.

 „Mă uit în ochii tăi şi mă văd pe mine”.

Încă două străduţe însorite, răspunsul la o întrebare şi un tremur până în faţa uşii.

Albastrul e drumul oricât de lung, plin de semnificaţii, din care desprind doar lucrurile minunate. E drumul ce duce la destinaţia dorită.

Iar eu mă îndrăgostesc cu fiecare pas ce-l fac spre tine.

Viaţa e curioasă...

- Nu vreau nimic de la tine, poate doar să mă aminteşti în treacăt printr-o frază sau cine ştie, merit o întreagă poveste…

Dansezi?

”Viaţa e curioasă!”

Prind din zbor vorbele astea, scoase dintr-un context nesemnificativ dar alăturate tenului tău măsliniu mă fac să-mi doresc să stau pe vârfurile picioarelor.

Curios e cum o persoană te poate atrage sau respinge printr-o primă impresie. El e îmbinarea perfectă dintre seducţie şi aversiune. De fiecare dată când îl privesc mă simt de parcă mi-ar fura un sărut şi nu că nu mi-ar plăcea, doar că reuşeşte să mă intrige.

Câteva doamne în vârstă ne privesc încântate, altele mai tinere par geloase pe contrastul pielii noastre.

Curios e că ne cunoaştem la o nuntă… e trist căci noi n-am fost la fel de norocoşi ca tinerii miri sau suntem singurii care putem respira neîncorsetaţi?

Cu câteva excepţii, nu-mi plac nunţile. O sumă de invitaţi siliţi, de cele mai multe ori vechi necunoscuţi, haotic adunaţi la aceeaşi petrecere cu multă mâncare. Ei îşi jură credinţă pe viaţă de parcă ar şti ce va implica binele şi răul în viaţa lor. Asocieri nefericite încurajate şi sărbătorite.

Curios e să mă pierd în braţele tale şi chiar dacă nu simt că aş putea rămâne o viaţă întreagă, deja îţi ştiu mirosul pielii tale măslinii.

Poker face

Viaţa nu e un film american ce se sfârşeşte odată ce lucrurile încep să se aşeze şi toată lumea e fericită. Nu există continuări la prima parte sau sezoane ci un lung şir de scene.

Scenariul e o interminabilă dispută între actor şi regizor, între ce ţi-ai dori şi ce se cade să faci, între vise şi limite, între decoruri exorbitante şi limite ale bugetului.

Mie mi-e ciudă pe actor când nu ştie să zâmbească, să fie trist sau să facă dragoste, indiferent de calitatea producţiei şi de viziunea regizorului.

Actorii adevăraţi sunt înzestraţi cu o doză de independenţă, uneori joacă rolul băieţilor răi. Ei atrag căci sfidează regulile, legile, improvizează dialoguri. Mint şi divulgă o fărâmă din adevăr, seduc, îndrăznesc să atingă şi dacă eşti suficient de aproape primeşti din adrenalina lor. Tu doar speri să nu fugă înainte de aţi veni în fire.

O femeie ce păşeşte încrezătoare şi sexy pe tocuri de 10 cm, ce vine neînsoţită să joace poker împreună cu o duzină de bărbaţi, lasă în urmă multe priviri.

Din dreapta ei lucrurile mi se par ameţitoare, înfiorătoare şi excitante. Bărbaţii o privesc ca pe o pradă frumos mirositoare, însă căprioara e de fapt un leu ce îmi caută privirea înainte de a spune: „all in”! Eu aş lăsa-o să mă joace şi pe mine.

Ei şi-ar dori mai degrabă să le treacă prin dormitor.

Adevărul e că nu s-ar culca niciodată cu un actor mai slab, şi singurul loc în care i-ar lăsa să câştige ar fi la bucătărie căci bărbaţii gătesc cel mai bine.

Până una alta, câştigă cu un singur As şi pleacă unde vrea ea cu banii.

Ele

În noaptea aia sufletul mi-a devenit rece.

Abur fierbinte a încetat să-mi mai iasă pe gura şi pe nări când m-am oprit să privesc mici zâne îngheţate prin sălcii.

Durerea fizică m-a făcut să înţeleg că e necesar să stau, să o las să mă îngenuncheze, tot o va face într-o zi, aşa că ne-am dat întâlnire în mijlocul unui lac acoperit de zăpadă.

Mi-am zis că o să-i permit orice şi m-am trezit aproape dezbrăcată în timp ce frigul tăia adânc în mine.

Apa îngheţată era neobişnuit de limpede iar eu mă oglindeam în ea privindu-mi formele şi ochii. Mi-am căutat trecutul, greşelile, plăcerile şi am stat să-mi număr zâmbetele apoi lacrimile. De fapt, am zâmbit şi am plâns de câte ori mi-a tresărit sufletul şi mi s-a strâns inima în piept.

Frigul e înteţit de imaginile reale şi când mi-am terminat suspinele, aerul rece intră în nări să mă  amorţească în întregime. Un pansament curat şi corect aplicat, îmbibat cu anestezic.

Albul orbitor mă face să-mi închid ochii în timp ce o voce fredonează un cântec cu versuri alese din mintea mea.

Liniştea şi pacea aproape că îmi iau respiraţia şi aş putea să mă transform într-o zână prinsă de ramurile unei sălcii.

Acum nu mă mai miră prezenţa lor, imaginea nu e deloc una tristă sau morbidă, ci  firească şi împăciuitoare.

Când m-am trezit, primul lucru pe care l-am făcut a fost să respir. Inspir şi expir adânc ca într-o etapă yoga.

Un sunet puternic, apa lacului aproape se dezgheţase sub mine şi pluteam la suprafaţă susţinută de un  strat subţire.

Nu mi-e frig.

Nu-mi mai este frică.

Soarele mângâie, zânele au zburat…

Amantul

Trăirile cuiva drag. Un text real şi crud ca muşcătura amantului.

„O privesti increzator… este asa cum ti-ai imaginat-o mereu….atractiva, dansand provocator si aruncandu-ti priviri inocente, dar in acelasi timp irezistibile. Te apropii de ea, ii soptesti cuvinte ametitoare, sfarsitul noptii aducandu-ti o noua reusita in lupta ta de vanator lacom.

Urmeaza zile de vis....zile in care va veti face planuri de viitor, planuri care vor parea atat de reale…ii vei spune ca o adori pentru nebunia ei si in fond, de ce nu? Nebunia sta la baza multor relatii frumoase. Ii vei promite multe clipe de neuitat si i le vei oferi. Oh da, i le vei oferi pe toate. Ea va simti cum se dezintegreaza,  va uita ca lumea din jur mai face parte din viata ei,  va trai cel mai adanc vis al sau, din care nu va indrazni sa se trezeasca. Va simti cum frica se ingemaneaza cu dorinta, ii va fi frica de ceea ce isi doreste cel mai mult.

Machiajul ramas pe pleoapele ei i se scurge usor pe obraji, iar sufletul incearca sa se elibereze, impins de o dorinta nebuna ... fiecare noapte aduce cu ea un spectacol perceput sub diferite forme: inocenta, spaima, nebunie, tipete ultrasonice, placere, extaz si in cele din urma eliberare. El o priveste cu satisfactie…nu ezita sa savureze abandonul ei, asteptand cu un zambet glaciar ca sufletul sa i se redea.

Pe acele culmi ale nicaieriului, va fi inceputul sfarsitului. Este aproape insesizabil, caci educatia si manierele desavarsite nu ii dau voie sa se comporte altfel decat ireprosabil. Cand a vanat-o si-a sanctificat prada, ca pe o zeita, i-a adus ofrande si si-a pus in ele profunda iubire si veneratia cea mai inalta. I-a preluat esenta vitala, devenind el insusi un zeu… Acum, cand si-a potolit setea de ea, ii ureaza “noapte buna” in cel mai normal mod cu putinta, dar ea stie ca gandurile lui zboara deja spre urmatoarea victima. DA….sunt fericita ca am fost victima, zeita ta!”

Declaraţie de dragoste

Îmi place haosul iernii privit din dreptul geamului, preţ de două ore… cam cât îmi ia să mă gândesc la ale mele.

Am adorat-o într-un an, la începuturile noastre dar de atunci îmi e potrivnică.

Apoi am dat tot pe-un soare. Tot!

Şi acum aud cum îmi vorbeşti de echilibru, balanţă, sacrificii şi recompense. Bine, rău, şi jumătatea distanţei dintre ele.

Cine stă să calculeze? Eu sunt pe fugă, alerg după-un zgomot, ceva care să mă înduioşeze, să mă facă să tresar.

Povestesc despre abateri, de lucrurile rele ce sunt bune pentru că mă mişcă cumva. Plăcerile vinovate sunt de lungă durată şi mă surprind zâmbind când aştept în faţa semaforului să se facă verde.

Cântăreşti cu sufletul dar plăteşti în viaţa asta aşa că excepţiile nu se pot repeta şi se pare că nu pot cere să dureze cu zilele.

- Durează până se consuma! Şi sunt rare ca să le pot aprecia.

- Te iubesc şi îmi faci rău!

- Ştiam că vei spune asta, am visat aseară! Aveai pe bancheta din spate a maşinii două femei, şi când le-am observat, le-am cerut să coboare iar tu m-ai privit cu lacrimi în ochi: „Tu să cobori că tu eşti cea care mă face să sufăr!”

- N-ai visat… şi te-ai urcat în altă maşină. Ce fraieră!  Tu nu ştii că erai excepţia mea?

Dacă nu m-ar auzi, aş recunoaşte că pentru el m-aş aşeza la casa mea.

Şi i-aş face cam zece copii, toţi băieţi, ca să populez lumea de bărbaţi mişto ca taică-su!

… în timp ce topim zăpada.

În soare!

Între femei pot sta multe lucruri: indiferenţă, invidie, gelozie, dispreţ, antipatie, energii negative şi cel mai des: câte un bărbat. Cred că e principalul motiv pentru care prieteniile se leagă mai greu… în fiecare femeie vedem un potenţial inamic, o concurentă la titlul de: „Mai bună!”

Abia în momentul în care schiţăm portretul iubitului, putem răsufla uşurate că nu avem aceleaşi gusturi la „capitolul bărbaţi” şi încheiem o legătură strânsă de prietenie.

Desigur că vorbesc şi despre mine, căci sunt femeie şi oricâtă încredere aş avea în partener şi oricât de ridicat mi-ar fi nivelul de self-esteem, tot nu i-aş lăsa admiratoarele să-mi intre în dormitorul conjugal.

Dacă tot sunt atât de sinceră…

Nu îmi place când un bărbat din trecutul meu îşi ia câte o iubită mai puţin frumoasă ca mine. E o jignire! Sigur, de cele mai multe ori îmi apar sub formă de caricaturi, adică mai urate şi mai proaste ca-n realitate.

Dar…

Pot rămâne fără remarci răutăcioase, chiar fără orice formă de cuvânt grăit. Un sunet ar fi cel mai potrivit: Wow!

El face ce abia criticase: şi-a luat o iubită aproape ilegal de tânără.

Ea este cu adevărat frumoasă. O remarci pe stradă şi chiar de n-o mai vezi,  îţi rămâne o vreme în minte, sub forma mai multor gânduri.

Frumuseţea ei te răpeşte  spre un loc al imaginaţiei din care pleci aşa cum ai venit, fără voia ta!

Datorita ei, el mi-e în continuare drag şi parcă mă face să fiu mândră.

Eu stau să mă uit şi mă tot uit...

A, dragul meu! Diamantul tău neşlefuit se dezmiardă cu soarele! Sper să fie cât mai departe ziua în care devine conştientă de calităţile ei, căci diamantele de genul ăsta ard!

Din istorie învăţăm. Pupici!