Amantul

Trăirile cuiva drag. Un text real şi crud ca muşcătura amantului.

„O privesti increzator… este asa cum ti-ai imaginat-o mereu….atractiva, dansand provocator si aruncandu-ti priviri inocente, dar in acelasi timp irezistibile. Te apropii de ea, ii soptesti cuvinte ametitoare, sfarsitul noptii aducandu-ti o noua reusita in lupta ta de vanator lacom.

Urmeaza zile de vis....zile in care va veti face planuri de viitor, planuri care vor parea atat de reale…ii vei spune ca o adori pentru nebunia ei si in fond, de ce nu? Nebunia sta la baza multor relatii frumoase. Ii vei promite multe clipe de neuitat si i le vei oferi. Oh da, i le vei oferi pe toate. Ea va simti cum se dezintegreaza,  va uita ca lumea din jur mai face parte din viata ei,  va trai cel mai adanc vis al sau, din care nu va indrazni sa se trezeasca. Va simti cum frica se ingemaneaza cu dorinta, ii va fi frica de ceea ce isi doreste cel mai mult.

Machiajul ramas pe pleoapele ei i se scurge usor pe obraji, iar sufletul incearca sa se elibereze, impins de o dorinta nebuna ... fiecare noapte aduce cu ea un spectacol perceput sub diferite forme: inocenta, spaima, nebunie, tipete ultrasonice, placere, extaz si in cele din urma eliberare. El o priveste cu satisfactie…nu ezita sa savureze abandonul ei, asteptand cu un zambet glaciar ca sufletul sa i se redea.

Pe acele culmi ale nicaieriului, va fi inceputul sfarsitului. Este aproape insesizabil, caci educatia si manierele desavarsite nu ii dau voie sa se comporte altfel decat ireprosabil. Cand a vanat-o si-a sanctificat prada, ca pe o zeita, i-a adus ofrande si si-a pus in ele profunda iubire si veneratia cea mai inalta. I-a preluat esenta vitala, devenind el insusi un zeu… Acum, cand si-a potolit setea de ea, ii ureaza “noapte buna” in cel mai normal mod cu putinta, dar ea stie ca gandurile lui zboara deja spre urmatoarea victima. DA….sunt fericita ca am fost victima, zeita ta!”

Declaraţie de dragoste

Îmi place haosul iernii privit din dreptul geamului, preţ de două ore… cam cât îmi ia să mă gândesc la ale mele.

Am adorat-o într-un an, la începuturile noastre dar de atunci îmi e potrivnică.

Apoi am dat tot pe-un soare. Tot!

Şi acum aud cum îmi vorbeşti de echilibru, balanţă, sacrificii şi recompense. Bine, rău, şi jumătatea distanţei dintre ele.

Cine stă să calculeze? Eu sunt pe fugă, alerg după-un zgomot, ceva care să mă înduioşeze, să mă facă să tresar.

Povestesc despre abateri, de lucrurile rele ce sunt bune pentru că mă mişcă cumva. Plăcerile vinovate sunt de lungă durată şi mă surprind zâmbind când aştept în faţa semaforului să se facă verde.

Cântăreşti cu sufletul dar plăteşti în viaţa asta aşa că excepţiile nu se pot repeta şi se pare că nu pot cere să dureze cu zilele.

- Durează până se consuma! Şi sunt rare ca să le pot aprecia.

- Te iubesc şi îmi faci rău!

- Ştiam că vei spune asta, am visat aseară! Aveai pe bancheta din spate a maşinii două femei, şi când le-am observat, le-am cerut să coboare iar tu m-ai privit cu lacrimi în ochi: „Tu să cobori că tu eşti cea care mă face să sufăr!”

- N-ai visat… şi te-ai urcat în altă maşină. Ce fraieră!  Tu nu ştii că erai excepţia mea?

Dacă nu m-ar auzi, aş recunoaşte că pentru el m-aş aşeza la casa mea.

Şi i-aş face cam zece copii, toţi băieţi, ca să populez lumea de bărbaţi mişto ca taică-su!

… în timp ce topim zăpada.

În soare!

Între femei pot sta multe lucruri: indiferenţă, invidie, gelozie, dispreţ, antipatie, energii negative şi cel mai des: câte un bărbat. Cred că e principalul motiv pentru care prieteniile se leagă mai greu… în fiecare femeie vedem un potenţial inamic, o concurentă la titlul de: „Mai bună!”

Abia în momentul în care schiţăm portretul iubitului, putem răsufla uşurate că nu avem aceleaşi gusturi la „capitolul bărbaţi” şi încheiem o legătură strânsă de prietenie.

Desigur că vorbesc şi despre mine, căci sunt femeie şi oricâtă încredere aş avea în partener şi oricât de ridicat mi-ar fi nivelul de self-esteem, tot nu i-aş lăsa admiratoarele să-mi intre în dormitorul conjugal.

Dacă tot sunt atât de sinceră…

Nu îmi place când un bărbat din trecutul meu îşi ia câte o iubită mai puţin frumoasă ca mine. E o jignire! Sigur, de cele mai multe ori îmi apar sub formă de caricaturi, adică mai urate şi mai proaste ca-n realitate.

Dar…

Pot rămâne fără remarci răutăcioase, chiar fără orice formă de cuvânt grăit. Un sunet ar fi cel mai potrivit: Wow!

El face ce abia criticase: şi-a luat o iubită aproape ilegal de tânără.

Ea este cu adevărat frumoasă. O remarci pe stradă şi chiar de n-o mai vezi,  îţi rămâne o vreme în minte, sub forma mai multor gânduri.

Frumuseţea ei te răpeşte  spre un loc al imaginaţiei din care pleci aşa cum ai venit, fără voia ta!

Datorita ei, el mi-e în continuare drag şi parcă mă face să fiu mândră.

Eu stau să mă uit şi mă tot uit...

A, dragul meu! Diamantul tău neşlefuit se dezmiardă cu soarele! Sper să fie cât mai departe ziua în care devine conştientă de calităţile ei, căci diamantele de genul ăsta ard!

Din istorie învăţăm. Pupici!

De mână

Braţe noduroase, degete groase şi rănite. Piele uscată, arsă de soare şi vânt.

E tăcut şi îmi transmite calm. Mă delectez cu liniştea lui până aleg să mă smulg spre un zbucium.

Îmi place să-i frământ mâinile, să-i ciupesc din negreala pielii, apoi îi ciugulesc căldura din palmă.

Acum, sângele nu i se mai îneacă prin vene, mâinile îi sunt cleioase şi ne miros a ricin. Mi-e familiar, e din mine sau eu sunt din el… mă înduioşează.

Uneori îi sărut degetele, alteori mă port ca o răsfăţată şi îi cer să-mi întoarcă dragostea. Ştie cum să-mi prindă încheieturile mâinilor, să mă strângă scurt până cedez cuprinsă de gândul amorţelii, şi se amuză pe seama mea.

Rarele momentele când îl scot din lumea lui, îmi sunt alint!

Ştie că mi-e simplu a săruta un oarecare bărbat dar nu mă las prinsă, deja păşesc purtată de mână!

De-o visare…

Unul din momentele rare în care descoperi şi descoşi, de undeva de sus, o imagine  complexă şi greu de exprimat în cuvinte. O înfăţişezi, o simţi, o trăieşti, inima îţi bate mai tare căci e entuziasmată de revelaţia ta şi de gustul ei halucinant.

Stăm unul lângă celălalt, nu foarte apropiaţi, însă suficient cât să sorbim fiecare picătură de intimitate.

Corpul o primeşte şi ochii o reflectă, urechile ascultă iar mintea face conexiuni prea rapide din care percepem doar senzaţii de fericire.

“Ochii tăi!”

Asemenea, ochii lui. Poate-i mai scapă câte un gând odată cu privirea spre decolteu  dar îl redescopăr sincer iar dialogul e lin.

Uneori ne oprim din povestit şi ne privim. Ne privim pentru a ne cunoaşte mai bine, nu mai vorbim pentru a lăsa gândurile să se întrezărească pe chipurile noastre.

Vrea să-mi povestească de-o închipuire, îşi ia avânt dar sfârşeşte printr-un compliment drăguţ.  Îmi muşc încet  buza de jos fără să piardă  gestul, şi parcă se gândeşte la un joc.

O teamă scurtă: prea multe nelinişti frumoase pricinuite de un bărbat pe care nici nu l-am atins, mâna lui nu mi-a prins braţul ca să îmi deseneze încet ceva pe spate! Nu vreau să mă gândesc cum ar fi, n-aş putea să abandonez o plăcere neconsumată şi să cedez alteia.

Pare să ştie ce gândesc şi aprobă totul printr-un zâmbet.

- Aş mai completa cu: “încet”!

- Foarte încet!

- … ne-am fi…

- Da.

O clipă visătoare…

Şi schiţa unui regret:

- Eşti sigură?

- … nu mai sunt…

Trăire

… privesc din interiorul catedralei spre rădăcinile prinse de cer. În Sagrada Familia am credinţa că sunt supusă şi eliberată pentru a aprecia credinţa, supunerea şi libertatea.

… tot Gaudi mi-a arătat că viaţa e serioasă, dar trebuie intens colorată.

… o plimbare pe malul mării poate fi ca şi cum m-aş lăsa îmbrăţişată de un alt ‘eu’. Gândurile vin şi pleacă fără să regret vântul ce mi le ia.

… o vedere cuprinzătoare dintr-un loc greu accesibil mi se pare seducătoare şi amuzantă.

… trăiesc clipa şi îmi pun dorinţe, când le ating, mă las însemnată.

… am aflat că ochii mei se schimbă atunci când mint, genunchii mi se înmoaie şi mă pierd când se vorbeşte portugheză.

O excepţie

N-am prea expus viaţa mea personală cu plăcere. Am vorbit de câteva ori în anumite cercuri restrânse, din nevoia de a mă despovăra şi de a căuta confort şi sprijin. Îmi place să păstrez aparenţele, trădându-mă din când în când gesturile sau remarcile „la modul general”, puţin sesizabile, de şi mai puţini.

Evit să judec oamenii. Pot fi judecate cel mult faptele lor, însă îmi stăpânesc pornirea de a mă apleca după piatră să condamn aia şi aia. E foarte uşor să o faci, aproape tot timpul amuzant, însă corect ar fi să mă pedepsesc şi pe mine pentru că deseori m-am surprins făcând ”ceea ce nu voi face niciodată!”.

Mă regăsesc în multe poveşti, şi ascult de parcă mi-aş asculta vocea, gândurile sau conştiinţa. Reflectez la tot ce mi se dă şi îmi doresc să ştiu atât cât şi primesc, însă nu mă pot abţine să nu deduc mai mult. Dacă tabloul rămâne neterminat, n-are niciun farmec. Luminile diferă, dar asta nu-l transformă într-unul neautentic ci personal.

Sunt curioasă de foarte multe lucruri. Acum sunt explicit întrebată: „ De ce se despart oamenii?”

Mi-ar veni în minte doar motivele unanim acceptate, şi nemulţumindu-mă cu un: „nu ne mai iubim…” întreb la rându-mi:

… diferenţe, cuvinte, nuanţe…

Diferenţe…

Cuvintele reprezintă mai mult pentru mine decât înseamnă pentru el. Pe lângă transmiterea unui minim de informaţie ar trebui să semnifice, să sporească şi întărească legătura dintre doi iubiţi. Prin cuvinte poţi face dragoste cu o femeie, îi poţi arăta că o respecţi, o faci să se simtă dorită, te poţi juca, chiar o poţi minţii când asta e ceea ce îşi doreşte, uneori ajungi să o răneşti, după care o linişteşti, şi îi ştergi lacrimile…tot prin cuvinte.

Desigur, există şi alte gesturi şi dovezi ce trebuie să susţină relaţia, dar refuzul de a împărtăşi ceva atât de intim pentru mine, face totul neînţeles.

Nuanţe…

De dragul celuilalt şi al iubirii, fiecare a ţinut nemulţumirile ascunse mult timp, neştiind că adevărul are mai multe variante, şi niciuna nu e falsă.

Şi totuşi iubirea…

Am adormit de multe ori supăraţi, dar nu ne-am purtat niciodată ca doi duşmani.

Când conştientizezi totul, nu-ţi mai doreşti să rezolvi conflictele, nici să pierzi tot ce e minunat,  ci doar să-l eliberezi pe celălalt de dragostea ta.