De mână

Braţe noduroase, degete groase şi rănite. Piele uscată, arsă de soare şi vânt.

E tăcut şi îmi transmite calm. Mă delectez cu liniştea lui până aleg să mă smulg spre un zbucium.

Îmi place să-i frământ mâinile, să-i ciupesc din negreala pielii, apoi îi ciugulesc căldura din palmă.

Acum, sângele nu i se mai îneacă prin vene, mâinile îi sunt cleioase şi ne miros a ricin. Mi-e familiar, e din mine sau eu sunt din el… mă înduioşează.

Uneori îi sărut degetele, alteori mă port ca o răsfăţată şi îi cer să-mi întoarcă dragostea. Ştie cum să-mi prindă încheieturile mâinilor, să mă strângă scurt până cedez cuprinsă de gândul amorţelii, şi se amuză pe seama mea.

Rarele momentele când îl scot din lumea lui, îmi sunt alint!

Ştie că mi-e simplu a săruta un oarecare bărbat dar nu mă las prinsă, deja păşesc purtată de mână!