‘Şi tu vrei să fiu cuminte…’

… sunt atât de fericită! ...trebuie să învăt să fluier…

Flashback

‚Dacă vreodată ai nevoie de un compliment din partea unei femei, cheamă-mă!’

…………………………………………………………………………………..

Doar la asta mă gândesc, şi cu cât mă gândesc mai mult, ea devine mai seducătoare!

Atât, sec!

De fapt nu a fost aşa sec, au fost mai multe secvenţe. În prezent apar altele, iar eu nu pot povesti, pentru că totul s-a întâmplat prea recent.

Într-o zi sper să-mi amintesc!

Château

Teatrul mă fascinează şi mă sperie. Clădirea este prea mare, iar sala, lojele, cortina şi tot decorul au văzut şi auzit atâtea, încât simt nevoia să rostească la rândul lor o parte din istoria locului.

Ştiu ce mă aşteptă, dar când nu sunt pregătită total să întâmpin spaţiul acesta şi să-l ascult, înmărmuresc. Uneori, nici oamenii din sală nu mă ajută să-mi revin, parcă şi ei se întorc de undeva din trecut să urmărească piesa ce rulează azi. Simt o plăcere vinovată sa-i urmăresc, şi nu pentru ca nu e frumos să mă uit insistent la cineva (îmi imaginez că ei nu mă văd, pentru că nu-s reali), ci pentru că îmi induc coşmaruri.

Savurez spaima cu plăcere.

Am învăţat că oamenii care nu există, vorbesc doar între ei. Însă o doamnă de peste şaizeci de ani şi durdulie, se propteşte lângă mine, întrebându-mă parcă dacă locul de lângă, e liber.

N-am răspuns, i-am privit doar haina lunga de blană, şi o altă blană de vulpe întreagă, aşezată în jurul gâtului. I-am admirat eleganţa cu care-şi purta animalele, iar mirosul lor, amestecat cu parfumu-i de dulce-'trecut', m-au smuls de lângă acţiunea piesei.

- Mă scuzaţi că vă întrerup, dar îmi puteţi spune cât a costat biletul? Îmi şopteşte fără să mă privească, imediat după ce se aşează.

- Nu ştiu, am venit în baza unei invitaţii. Mă străduiesc să zâmbesc, dar îmi iese mai mult cu un aer de superioritate.

- Aaa, şi dumneavoastră?... Mă întreabă complice.

- Da!

- Am înţeles. Şi după spectacol o să mergeţi cu actorul...?

- Unde să merg cu actorul?

- Ei, ştiţi dumneavoastră... aşa se practică! Si-mi zâmbeşte conspirativ.

- Nu! Nu merg! Am tăcut ca sugrumată.

Nu ne-am mai privit deloc, eu mimând teatral jignirea, ea dezamăgita ca nu i-am împărtăşit taina.

Housewife

Housewife

Continuare

Miroase a primăvară! În zona asta de deal primăvara-şi are mirosul ei: salcâm amestecat cu puţin fum adus de vânt. Unii oameni mai leneşi, abia acum fac curăţenia de purificare, arzând tot ce şi-a pierdut însufleţirea cu un anotimp in urmă. Fumul înecăcios, mă readuce la viaţă, iar albul salcâmilor îmi garantează o stare de bucurie permanentă.

Cu ochii închişi, văd şi simt totul mai bine.

- Ştiu! Îl aştept să crească, să se maturizeze o vreme… câţiva ani, apoi o să începem o relaţie cât se poate de serioasă… adică o să ne căsătorim! Eu m-aş mărita cu el şi acum. Crezi că peste câţiva ani o să mai existe compatibilitatea asta între noi? N-o să se schimbe? Of, de ce trebuie să existe diferenţă de vârstă între noi? De ce e el acela mai tânăr? Deschide ochii, vorbesc singură?

- Te ascultam. Sună bine planul tău. Aşa un tip n-are cum să se schimbe în rău, eventual să se îmbunătăţească, şi ăsta e un risc ce merită asumat!

- Nu râde, sunt serioasă, îl iubesc. Cum o să mă sărut cu viitorii iubiţi ştiind că el mă aşteaptă peste câţiva ani?

- Pe de altă parte, ai spus că nu vrei să te măriţi cu un bărbat ce a mai avut înaintea ta, una sau două femei. E păcat de tine, şi poate şi el va regreta peste câţiva ani.

- Iar râzi. Ştiu că nu vă înţelegeţi, dar fă un efort pentru mine, şi mai suportă câteva minute discuţia.

………………………………………………

- Noi doi o să ne căsătorim într-o zi!

Fumul mă îneacă de plăcere, iar când simt că nu mai rezist, dau fuga să miros o crenguţă din oricare salcâm…Toţi sunt ai mei!

Ce intens e totul când ţin ochii închişi!

… mai puţin vina! N-o înţeleg când spune că nu vrea să se mărite cu un bărbat ce ar avea înaintea ei doar una sau două femei. Cred că el e excepţia, din cauză că am ochii închişi.

Se poate ca bucuria să fie contagioasă, căci după un timp nu ne-am mai putut ascunde după salcâmi, iar fumul s-a risipit în faţa ei.

Cu mine n-a mai vorbit niciodată, doar cu el. Însă a avut grijă să aud şi eu:

- Noi doi o să ne căsătorim într-o zi!

Fără continuare

În primii ani de liceu am primit o frumoasă scrisoare de dragoste:

- Ţine-o repede, până nu vine!

Deşi nu citisem nici un rând, ştiam ce-i acolo.

- Nu. Nu vreau.

Îngozită m-am îndepărtat de el, dar grăbit spune:

- Doar citeşte-o! Vei înţelege de ce nu o să mai trec niciodată pe la voi.

Lavinia e fericită că-l găseşte şi mă ceartă:

- A început jocul fără voi, ce faceţi aici?

Două ore, cu scrisoarea lipită de piele, m-am simţit cea mai mare trădătoare. Prietena mea îl iubea atât de mult pe omul din faţa, iau eu îi simţeam în buzunarul din dreapta scrisoarea dată în mare taină. Ce voia să-mi zică, de ce nu mai vine să o vadă pe Lavinia? Privirea şi atingerea-mi spunea că totul are legătură cu mine. Îmi scrisese că de fiecare dată când o vizita, spera să fiu şi eu acasă, până când şi-a dat seama că venea doar să mă vadă. Va mai trece vineri, şi dacă eu nu-l voi urma, nu o sa-l mai vedem niciodată. Din ce şi-a dat seama, şi din povestirile Laviniei despre mine, nu o voi putea face să sufere. Însă trebuie să ştiu că e îndrăgostit de mine, şi… simte venind ‚ceva’.

Nu-mi amintesc toate cuvintele, dar am simţit cum ‚ceva’ pleacă înspre el. După câteva clipe de euforie, m-a năpădit un sentiment de vină cumplită, am rupt scrisoarea în zeci de bucăţele, am uitat tot, şi n-am povestit nimănui.

Vineri, m-am încuiat în cameră. S-a ţinut de cuvânt, căci nu l-am mai văzut niciodată.

Povestea Cărturarului

În toate orele, este cu câte o carte în mâna sau cel puţin, este cu ochii pe ea. Rar îşi ridică privirea, atunci când caută o scriere rătăcită pe rafturile de sus.

Nu priveşte niciodată persoanele mai mult de-o parte dintr-o secundă. Îmi place să cred ca îi e suficient timp să le identifice cu vreun personaj de roman. Bun/rău, antipatic/charismatic, deja l-a citit şi n-are rost să zăbovească asupra individului.

Personal, mi se întâmplă să asociez eroii şi eroinele cu anumite senzaţii şi mirosuri. Ca şi bătrânul ogar ce adulmecă vântul, sunt convinsă că îmi simte prezenţa.

Probabil toţi clienţii fideli au mirosuri epice.

Îi caută cartea, i-o înmânează, şi speră ca celălalt să prindă esenţa. E un fel de profet. ‘Citeşte, ascultă, învaţă!’ Mai mult, nu poate face pentru noi.

Mă întreb, rolul bibliotecarului nu i se pare plictisitor în comparaţie cu alte partituri scenice din încăperea asta înţesată de tipărituri? Se simte ca o insectă prinsă în plasa păianjenului, sau spiritul i-e liber?

Cunoaşte lumea prin intermediul cărţilor, şi-a dezvoltat abilităţi şi senzaţii de care, nici nu avem habar. Sunt convinsă că trăieşte şi în afara sălii de lectura, şi aici îşi duce misiunea, dar poate la un alt nivel.

Până la urmă: Cine sunt aceste trăiri, senzaţii, învăţăminte, plăceri ori personaje?

Răspunsul meu: NOI, prin intermediul cărţilor.

Cunoaştere plăcută!