O lectie...

I-am spus ca mi-e dor de intalniri, de emotii, si de lipsa replicilor in prezenta lui.

Ma asculta cum anii astia sterg pasiunea si entuziasmul.

Daca as avea curaj, i-as spune ca mor sa fiu iar indragostita… dar simt ca m-a inteles deja.

-Nu ma lua acum in seama. Parca toata lumea din jurul meu traieste, iar eu am ramas in urma cu cateva vieti.

Mi-a placut discutia asta trista. Afara batea un vant nebun, eu naucita, iar el calm. M-am descarcat, gandu-mi pleaca.

Anii trec, iar eu imi aprind inca o tigara.

-Imi dai un foc, te rog?

Intorc privirea, si ma uit confuza la el.

-Nu te deranjam daca nu obsevasem ca ti-ai aprins deja una.

Ii intind bricheta mea, desi urasc fumatorii care nu-si au propriile instrumente. Odata ce nu uita sa-si cumpere tigari, de ce o fac atunci cand vine vorba de foc? Astea merg mana-n mana!

-Multumesc! Pun pariu ca de aici nu mergi undeva unde-ti doresti. Sincer, nici eu…

Asa ca am putea ramane pe banca asta.

-Poftim?

-Vezi porumbeii aia? Sunt preocupati doar de graunte si sa se dragosteasca unul pe celalalt.

-Sunt sigura ca au si alte probleme!

-Sunt convins ca esti sigura!

Desi initial nu mi-a placut, acum imi devine drag. Ma face sa zambesc, dar imi place sa cred ca nu ma vede din cauza semi-intunericului si a fumului de tigara.

-Vreau sa zambesti in fiecare zi de azi inainte.

-Esti sigur?

-Nu mi-as ierta-o daca altul ar face-o in locul meu. Scuza-ma, nu trebuia sa zic asta inainte de a-ti cere o prima intalnire.

-Poftim?
-Maine, la aceeasi ora, ne vedem aici. Ok? Totusi, va trebui sa-ti cer numarul de telefon in caz ca… I don’t know… ne invadeaza extraterestrii.

-Nu stiu… Nu cred ca ne putem importivi soartei. Probabil ne vom intalni, probabil nu.

Alte emotii. Aflam ca nu-i place teatrul, desi facuse de multe ori compromisul de a merge. Mai putine partenere, decat eu iubiti. Spre surprinderea mea, le iubise pe toate, si in toate vazuse posibilitatea unei impliniri. Admiram pasiunea, dar ma enerva ca intr-o zi as putea fi doar o floare dintr-un buchet.

Eram geloasa pe mine.

Imi place mai mult pozitia actuala, de spin.

Trecutul meu nu exista. Am ascultat si judecat. M-a incantat si cucerit. Privirea lui mi-a napadit trupul. Nu m-a atins, nici din gresala. Sunt sigura ca intentionat a evitat contactul fizic. Dupa ce m-am predat, mi-a spus ca trebuie sa plece, dar isi doreste sa-mi cunoasca numarul de telefon, si sa ma conduca acasa.

Am zis ‚da’ la tot, si ironic.. am intat in casa, neatinsa!

A doua zi, pasiunea mea era o enigma pentru ceilalti, iar stresul vizibil. ‚Daca nu ma suna?’

Imi imaginez, simt. Zambesc si sunt agitata. Iar imi imaginez.

Flutirii mei zboara cand aud ca vrea sa ma vada si azi. Ma gandesc sa-l pedepsesc. Nu pot! Zic doar ‚da’. El parca-i cuceritor de profesie…

Am impresia ca toata viata a exersat modalitati de a ma face fericita.

Ma cunoaste. Eu nu. Doar ascult.

Pentru Laura H.