Vise...

Eram in drumul meu spre scoala. Pe scurtatura ce lega doua dealuri dintr-un satuc frumos si plin de liniste.

O dimineata de primavara geroasa si cu multa ceata, abia reuseam sa vad la o jumatate de metru in fata mea.

Doar ca eu nu mai eram in clasa a V-a. M-am privit... haine frumoase, si sentimentul ca nu-mi apartin!

Ingrozitoare vreme, si situatie.

Dupa cativa pasi, ceata se rispi brusc, iar in fata aparu o casa. O casa care nu stiu sigur daca exista in drumul meu din clasa a 5-a, dar atunci cand am vazut-o, era ca si cum as fi cunoscut-o dintr-o povestire, sau mi-as fi imaginat-o odata, in trecut.

Era minunat ca in valea aia imensa aparu un lucru uman, care imi oferea siguranta.

Un barbat ce taia lemne, dar pe care eu nu l-am vazut pana atunci, ma intreaba daca m-am ratacit.

I-am raspuns ca trebuia sa ajung undeva, dar nu stiu de ce. Cunosc locul, dar nu mai sunt sigura ca e acela. Motivul pentru care sunt aici mi-e strain, dar acum, dupa ce mi-a iesit casa lui inainte, simt ca trebuie sa raman o vreme.

Vizibil incurcat de vorbele mele fara logica, se incrunta, dupa care, spuse serios:

-Daca simti ca trebuie sa ramai, atunci asa trebuie sa faci! Si eu am sentimental ca te cunosc, dar nu stiu de ce... nu vreau sa ne lamurim in privinta asta.

Si am intrat impreuna in curtea casei lui.