Când suntem mici ne bucurăm de prietenii de joacă până ne supăram, ne luăm jucăriile şi plecăm acasă la mama şi la tata.
Când mai creştem învăţăm că prietenia rezistă şi ne aduce cea mai mare împlinire dacă reuşeşte să treacă peste necazuri că ea există atunci când e târâtă prin greutăţi la finalul cărora nu te simţi abandonat de cei dragi.
Căci prietenia nu se măsoară numai în distracţii reuşite şi voie bună.
O respecţi şi o stimezi ca pe cel mai mare bun şi chiar dacă uneori mai uiţi de ea şi o neglijezi, nu e nimic, celălalt e mai înţelept.
Prietenia cea mai frumoasă decurge natural fără eforturi sau susţineri inutile, suspensii interminabile.
Nu cred în relaţiile la distanţă dar astfel de prietenii reuşesc să funcţioneze. Un telefon şi mi-am spus oful sau bucuria, m-am descărcat de povara poveştii neîmpărtăşite, am fost sfătuită sau pur şi simplu, ascultată.
Cu un adevărat prieten nu trebuie să te vezi zilnic, o dată pe săptămână sau lunar. Atunci când se întâmplă, îţi deschizi sufletul fără teama de a fi vulnerabil, fără frica aparenţelor sau dorinţa de a fi mai bun. Nu e nevoie să minţi, ar simţi dacă nu ai fi tu.
Am prieteni dragi din copilărie, din liceu, din facultate, de la locurile de muncă. Şi nu mă refer la cunoştinţe, ci la oameni care m-ar ajuta oricând cu ce pot şi uneori mai mult, fără să le cer şi fără să îmi ceară ceva în schimb. Şi eu aş face oricând, orice pentru ei căci îi simt parte din familia mea.
Am întrebat odată pe cineva cum poţi depăşi etapele grele ale vieţii. Mi-a răspuns că sunt două metode: te cufunzi în muncă sau dacă eşti norocos, ai prieteni pe care te poţi baza şi care îţi pot îndulci viaţa. Şi-a rupt câteva clipe din timpul lui, a renunţat la câteva ore din somn pentru a-i explica unui rătăcit ca mine ce lucruri contează cu adevărat în viaţă. Discuţiile noastre mi-au şters lacrimile ţi mi-au dat încredere. El zice că n-a făcut altceva decât să-mi fie alături dar pentru “atâta lucru” mie îmi va fi veşnic drag.
Şi experienţele mele ar fi însemnat nimic fără discuţiile noastre. Au fost lecţia mea de viaţă, cea mai importantă de până acum.
Prietenia şi egoismul. Multă vreme am crezut că cele două nu sunt compatibile când de fapt, un prieten bun nu se supără când ţie ţi-e bine. Am făcut de câteva ori greşeala să aleg să nu discut o situaţie pentru că nu voiam sa supăr. Când am făcut-o, am fost surprinsă să constat că nimeni nu se simte ofensat sau trădat. “Simina, tot timpul trebuie să faci ce-i bine pentru tine! Nu te gândi că ce ţi-ar face ţie bine, m-ar nemulţumi pe mine. Orice decizie bună pentru tine, este bună şi pentru mine. Şi tu te-ai bucura dacă eu aş alege un drum care mă face fericită, nu?" ”DA!” Ca să funcţionam bine, să avem o relaţie sănătoasă trebuie să fim fericiţi cu noi înşine. Nu se pune problema de sacrificii sau orgolii necontrolate.
Suntem fericiţi cu noi, atunci putem fi şi împreună!
O relaţie perfectă este atunci când iubitul tău ţi-e cel mai bun prieten.
Simt nevoia să sun pe cineva!
