O seară la film. Încă una dintr-un lung şir de filme plictisitoare şi seri debordante. Eroul, minte ingenioasă, salvează iar planeta, având totuşi grijă să se îndrăgostească de o preafrumoasă ingenuă. În mod sigur, la anul se va firma încă o continuare, doar că atunci, femeia îşi dă seama că mai bine rămânea nesalvată, iar planetei îi era mai bine într-un stadiu primitiv.
Printr-un gest neaşteptat, îşi puse capul pe umărul lui, iar genunchii în braţele lui.
Cu mâna dreaptă îi cuprindea pe rând genunchii, pe care îi ştia atât de bine deşi nu-i mai atinsese sau nu îi mai privise de multă vreme. Cel puţin ultima dată mâinile de bărbat ce au trecut pe acolo, nu au fost ale lui. Nici mâinile sau ochii lui n-au cuprins ultima dată acele rotunjimi.
Ei ştiau, dar nu le păsa. Doar că, în momentul în care se regăseau, îi încerca şi un sentiment de vinovăţie. Le era atât de bine încât nu-şi mai aminteau ce au căutat amândoi la alţi genunchi sau la alte îmbrăţişări.
Parcă picioare catifelate ca ale ei nu mai atinsese niciodată, rotunjimea genunchiului era atât de perfectă…îi încăpea în palmă, iar dacă îşi închidea mâna putea să o strângă până îi făcea rău.
Când îi reafla braţele, îşi lăsa capul spre spate şi îi ceda pierdută.
Era ca spuma de căpşuni suflată de vânt intr-o zi înnorată de vară.
Atunci, nu era şi nu fusese nimic rău între ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu