Cu dedicaţie

Privesc blocată spre nimic şi aud doar zumzetele unor oameni comuni. Conversaţii de rutină, inutile şi secătuite de naturaleţe şi implicare, ca nişte actori slabi ce joacă un rol de prea multe ori că nici nu le mai face plăcere. Ce e trist pentru ei, e faptul că aceşti amatori şi-au pierdut identitatea şi sunt undeva pe drumul dintre amintiri dragi şi sala de teatru.

Secunda lor de celebritate e marcată de prezentarea noului ceas, ochelari sau maşină, dar oricând se găseşte unul mai bun şi mai sclipitor care să-i ia locul. Sau măcar cu toţii au un prieten ori o cunoştinţă cu o poveste “mai grozavă”.

Convingerea mea este că vorbesc nişte aberaţii de care îşi dau seama prea târziu pentru a le putea fi iertate.

Înfăţişarea? De clovni, iar nimic nu mă sperie mai tare ca un saltimbanc mânjit.

-         Ce mai faci scumpă?

Miros prefăcătoria cu nume de pisicuţă cum se repede spre mine, după care mă verifică din cap până în picioare. Nu ştiu ce scanează, nu am întrebat niciodată, dar e mai rău ca un bărbat ce priveşte fix în decolteu în timp ce-mi vorbeşte.

Dacă înainte mă străduiam să formulez un răspuns acceptabil condiţiei noastre de cunoştinţe, acum ştiu că nu mă ascultă şi răspund simplu:

-         Mă plictisesc de moarte!

-         Da, da, mă bucur! Şi eu sunt bine. De fapt vreau să-ţi povestesc ceva.

Îngrozită, fac semne să plecăm odată, sau măcar să fiu salvată din ghearele femeii. Nimeni nu mă vede, şi mă transform iar într-o confidentă de zile mari. Sorb repede din pahar iar privirea îmi rămâne blocată spre un gând plăcut.

Mă gândesc la Crăciun, şi mi-aş dori să fiu undeva la ecuator. Iar eu, un copil rău pentru că Moşul mi-a adus cele mai multe cadouri exact atunci când nu mă aşteptam şi când meritam cel mai puţin vizita lui.

Moş Crăciun există! E chiar drăguţ, l-am văzut. Iar tocmai când mă pregătesc să fac mutriţe pentru că nu mi-a adus nimic, îmi oferă cu multa dragoste o carte semnată de el, care conţine şi o dedicaţie.

Cartea e ascunsă bine în bibliotecă, pierdută printre celelalte.

Şi reţin dragostea, căci mă face să zâmbesc şi e sinceră…

De la coadă la cap. Numai pentru final.

Observ. Simt cum mana lui atinge şoldul ei, în semn de prim gest intim. Degetele îi apasă în carne, iar eu mă sfărâm ca o bucată de pământ arid. Se joacă fărâmiţându-mă până în momentul în care devin praf, după care, ca să nu mă piardă, începe să mă modeleze din pulbere şi sudoare. Niciodată nu mă confecţionează identic cu cea dinainte, de-asta începe să-l iubească, iar eu pornesc să-l ador.

Ameţită, mă pun pe picioare.

Felul în care-l priveşte îmi pare cam obraznic, în dezaprob cu scopul întâlnirii. Dacă nu aş respira fumul ţigării prin ea, nu aş ştii că îşi întredeschide uşor buzele ca să prindă ţigara exact atunci când ştie că e urmărită. Trage în piept, şi îl  inhalează cu restul dorinţei. Ocazional îi mai distrage atenţia, doar aşa de amuzament, şi în timp ce îi spune poveşti, priveşte cu coada ochiului la gulerul cămăşii.

Mă intimidează, fie că mă gândesc, fie că-l văd. Puternic şi stăpân în orice situaţie, mă face să îmi înghit cuvintele, ori să mă bâlbâi. Prin prisma vechilor experienţe, oarecum umilită, îl privesc drept în faţă, aşa cum nu am putut până acum să o fac şi mă aventurez într-o conversaţie serioasă. Încercând să mă focalizeze, unul dintre ochi îi fuge uşor înspre interior. Gestul se repeta de câteva ori, alocuţiunea mea devenind tot mai coerentă. Mica imperfecţiune îmi arată ca e uman şi-mi doresc să-i descopăr toate laturile lumeşti. La final îmi ghiceşte gândurile, zâmbeşte şi îmi cuprinde mâna.

Prea…

Mi-am împachetat în pripă cerceii aruncaţi pe sub pat cu câteva seri înainte, în urma unui gest de adult. Aş fi luat şi tricoul lui din bumbac, numai aşa, de dragul mirosului. Ar mai fi câteva cămăşi de noapte, şi un ruj, însă mi se par cam grele, şi cred ca le voi lăsa moştenire viitorului.

Amintirile ce cuprind câteva seri nedormite şi zile călduroase, lipicioase i le-am împăturat mărunt ca sa-i încapă în garsonieră.

Încă un mic reproş… aparent nepăsător, eu crudă. Tânjesc după o îmbrăţişare, el după un sărut. Deschid uşa să ies şi mă prinde în braţe să îmi miroase parul pentru câteva clipe. Alerg pe scări de frică să nu mă întorc şi când sunt suficient de departe, respir din aerul fierbinte al zilei.

Respir uşurată că nu a trecut niciodată pe la mine. Nu aş putea să mă lupt cu mirosul parfumul lui pe pernă, iar cana lui de cafea mi-ar fi descompletat setul.

E apăsător ca mirosul florii de crin.

Dragă amintire, eşti plină de speranţă când mă laşi să respir din răcoarea serii.

Distragere

În faţa unui răsărit sau a unui apus suntem neînsoţiţi. Fiecare a venit de nicăieri spre oriunde.

E momentul în care tăcem pentru a putea auzi şi alte păreri.

Razele soarelui sunt atât de slabe încât abia te ating, şi le poţi face să dispară dacă îţi ţii ochii închişi.

Te privesc aşa îndepărtată, şi în sfârşit îmi permit mie să nu te mai văd.

Mă întorc cu spatele pentru a tăinui ceva. N-aş şti să te mint, aşa că prefer să uit în secunda următoare.

Dar stai!!!

E de dorit, fiecare cu-n apus,

Însă… un zâmbet, un surâs?

Un fir de transpiraţie spre decolteu în jos?

...

Ah, e atât de expresivă în faţa unui apus!

….

Apoi un oftat, o încruntare, poate chiar o dojană,

Buze roşii, faţă arsă, corp uns,

…Mult spre decolteu, în sus.

Şi eu?... Un năduf!

Gata… mulţumesc iubito, s-a dus naibii al meu apus!

Se anunţă un răsărit!

Nebunie provizorie

Vorbeşte în dodii, trăieşte în dubii.

E capricios, scorneşte valori, preţuieşte nimicuri, după care redevine surprinzător.

Merge pe linia subţire a răbdării, testează apa fiartă cu degetul apoi o gustă. Mă provoacă să procedez câtuşi de puţin asemeni lui, iar dacă mă ard, are grijă să sufle.

Dorinţa parcă îi e de când lumea, dar trecătoare. O alta i se desfăşoară prin preajmă, cam grăbită însă parfumul ei se odihneşte în braţele sau în mintea lui peste noapte. Spre dimineaţă îl îmbie alte gânduri.

“De ce mă vrei? Sunt o posesie sau o alternativă a timpului?

Mă consumi câte puţin ca să îmi afli farmecul… sunt o desfătare sau cauţi să-ţi potoleşti pofta?”

„Ştii ce mă înnebuneşte? Că nu pot folosi anumite cuvinte, pentru că automat, mă duc cu gândul la tine…”

Perfecţiune

... iar eu am rămas…

Între noi stau prea mulţi bărbaţi şi prea multe femei. Prea multe sărutări nesavurate, suspine tânjite, lacrimi neînghiţite, halucinaţii neînchipuite.

Suntem ca doi copii ce stau faţă în faţă la o masa scorojită cu figuri de oameni mari ce au ajuns până aici şi îşi doresc doar să dea timpul înapoi şi să-şi trăiască copilăria într-un mod cât mai stupid.

… iar eu am rămas, după ce mi-a scos sufletul prin stomac. Stau ameţită şi învăluită în fumul ţigării pe care nici n-am apucat să o aprind.

So french, să-ţi fumezi moartea…

Înainte de a ne cufunda şi mai tare, îl întreb :”Te deranjează dacă îmi aprind o ţigară?"

Dă din cap în semn că nu. Îmi pare încă încântat.

Se întoarce către chelneriţă, îi arată paharul gol şi îi spune: “Încă unul, dar cu pelin, poate îmi mai îndulcesc gustul” şi îi zâmbeşte şarmant aşa cum mi-ar zâmbi şi mie dacă aş fi una din ele.

… oricum, au trecut doar 5 minute, iar el va rămâne….

Lucruri mărunte

E una din dimineţile în care ştiu ce e bine, aşa că vreau să cumpăr o linguriţă pentru iaurtul meu cu fructe.

- Are you sure you want to buy this?

- Absolutely!

- Ok then, 10 pounds.

Aud 10 penny, şi încep să mă caut de marunţiş, însă privirea lui îmi spune că sunt pe cale să subestimez valoarea linguriţei.

- Look at it, it's a special teaspoon.

Încerc să mă uit prostită la linguriţa care era mai mult "nice" ca "special". "I don't see anything special about it, I don’t want it". Şi dezamăgită, renunţ la singurul lucru ce mi-l doream.

- Ok then… You can have it for free.

Bufnim amândoi în râs.

………………………………..

- Girl, what did you do last night?

Îmi privesc psihologul ca după o oră de hipnoză întrebându-mă ce a făcut cu mine şi cum de a reuşit să mă transforme dintr-o distrată într-o fată ce zâmbeşte dimineaţa.

… minunate lucruri mărunte!