Doamna cu brăţara

Ca într-o zi toridă de vară, Ilizei îi vine să poarte rochii. Alege la întâmplare una dintre cele scurte şi fuge să răsufle o gură de aer cald.

El… pur si simplu se năpusteşte să bea apă rece direct din sticla ce se află în frigider: ‚ce gest neprelucrat’, gândi.

Acum că se întoarce, parcă o cuprinde o teamă faţă de gândurile altor oameni. Pe stradă femeile sunt nişte văduve care se uită la criminală cu ură, iar bărbaţii cu sete 'de-ar fi luat ce a mai rămas din sticla aia de apă rece'. Ei nu ştiu că ea vine dintr-o zonă caldă, în care femeile se luptă cum pot cu căldura soarelui, iar atunci când încetează să se împotrivească Lui, devin şi mai frumoase. Îşi încetini mersul să admire o altă femeie frumoasă, şi vrea să-i zâmbească complice, însă o doamnă cu experienţă o fixa cu privirea: ‚grozav, altă nebună’, îşi spuse.

Ajunsă în dreptu-i: ‚Eşti naturală, rochia încântătoare, doar că pe mână îţi lipseşte o brăţară’. Se uită cu admiraţie la bătrână, şi la mâna ce i-o reţinea încă pe a ei.

S-a pornit ploaia.