Try me

Liniştea camerei care până mai acum a ţipat fără ecou, liniştea lucrurilor de pe podea, şi a zidului rece.

Când, după ce inima mi se dilată şi apoi se strânge mică, mică, când, după ce-mi şterg picăturile de sudoare de pe frunte, mă întreb: Ce pot să fac acum? Încă nu e târziu pentru nimic.

‚Acum ascultă, gândeşte!’

‚Linişte!’

Mă uit spre tine, dar tu nespunând nimic îţi dai seama că vorbesc cu gândurile. Încă mi-e permis orice şi tărăgănez la maxim cu o plăcere crudă durerea momentului.

Asta înseamnă să deţii puterea…

Îmi place… tot corpul mi-e străbătut de fiori reci ce mă încarcă de energie şi fantasme.

Îmi place să fug, îmi plac lucrurile ce se mişcă din locul în care au căzut şi îmi place că-mi priveşti în tăcere părul răvăşit.

Eu, o uşoară împotrivire, tu, un scutur şi:

- Dacă data viitoare nu voi vedea privirea asta şi dacă vei fugi fără să-ţi tragi mai întâi răsuflarea, voi şti că ţi-e indiferent.