Ca de femeie

Aceleaşi picioare silfide continuate cu genunchi osoşi şi parcă transparenţi.

E îmbrăcată cu rochia unei femei, din mătase cu imprimeuri florale, ce-i acoperă rotunjimea genunchilor şi îi ascunde vânătăile pe ici, pe colo.

Deşi abia o revăd, ştiu de existenţa lor.

Rochia îi porneşte drept dinspre nivelul sânilor şi numai atunci când se mişcă, ia forma corpului.

Chipul, mai tot timpul întrebător, acum e chinuit de gânduri îndestulătoare. Cearcănele îi adâncesc privirea şi îi subliniază pomeţii.

E tot frumoasă!

Sau mai bine spus, întotdeauna am socotit-o frumoasă, însă pentru prima dată o descopăr ca pe o femeie.

…căreia nu i te poţi împotrivi să nu o priveşti.

Fumează tăcută şi încearcă să îşi adune cuvintele.

Trăirile ei i se pot citi pe chip, şi formează o drama care o pune în valoare.

Gesturile, mai lente ca de obicei îţi permit să o urmăreşti pas cu pas până când te trezeşti atins de privirea ei.

- Crezi că e greşit să-mi cumpăr o sticlă de gin pe care să o ţin în casă?

- Nu! Şi râd, complice pentru că nu asta era întrebarea...

După un timp în care nu fac altceva decât să o privesc dorindu-mi, continuă:

- Eu îi spun că ador să merg la cinema de una singură, să mă bucur avid de tot aerul, şi el îmi cere să ne mutăm împreună…