‘De-a părerea’

O fetiţă frumoasă foc şi mama ei se joacă într-un parc. Mama, din când în când se sustrage de la activitate şi îşi priveşte fiica aşa cum doar o mamă o poate face, cu un amestec de afecţiune şi sacrificiu, cu lacrimi în ochi şi cu convingerea că totul a meritat.

Vraja s-a rupt în momentul în care fetiţa, prea obosită se puse pe plâns, şi nimic nu-i putu distrage atenţia de la osteneala ei.

După câteva negocieri nereuşite, mama îi promise o vizită la un fast food, iar fetiţa îşi şterse încântată lacrimile.

Fără să-mi dau prea mult cu părerea, uneori, chiar şi cu cele mai bune intenţii, un părinte poate lua deciziile greşite pentru copilul lui.

Ca mai toţi copiii, îmi doream să grăbesc timpul şi să devin majoră.

Deşi nu existau griji cotidiene, ci doar protecţie şi iubire necondiţionată, de multe ori, în schimbul lor eşti constrâns să acţionezi după placul părinţilor, şi să te conformezi deciziilor lor.

Personal, mă împăcam cu toate hotărârile, căci am noroc de părinţi buni, însă independenţa mea înnăscută nu se potrivea cu grija lor tipic părintească.

Nu acceptam refuzul de a mă juca unde şi când poftesc eu, refuzul de a pleca şi mă întoarce atunci când îmi pierdeam interesul vizitei. Pentru asta recurgeam la plânsete, ambiţii de a nu mânca, de a nu vorbi, şi chiar la minciuni. Hoinăream pe dealuri, stăteam singură sau îmi adunam prietenii în serile de vară pentru un joc ‚de a pitulatul’ sau o baie în râu până după miezul nopţii. După câţiva ani, îmi schimbam şederea pentru câteva zile.

Nu acceptam piedici, şi nici îngrijorări, erau dovezi de neîncredere care mă stresau cumplit.

Dacă aş fi fost băiat, cu o astfel de atitudine aş fi cules multe laude, dar ca fată, în ochii celorlalţi eram ceva ce trebuie îndreptat prin educaţie.

Însă, izbucnirile  mele de libertate, nu concepeam să nu mi se îngăduie.

Ca adult, îmi place să cred că am rămas aceeaşi persoană. Mă sufoc dacă stau prea mult timp în acelaşi loc, şi mustesc dacă cineva îmi dă sfaturi pe care nu le cer.

Pentru a nu ajunge să trăieşti viaţa altcuiva, fiecare ar trebui să-şi ia deciziile de unul singur conform cu propria personalitate.

Cu toate variantele posibile şi cu toate părerile înconjurătoare, decizia finală e strict personală.

Nu îmi iese de fiecare dată să aleg ceva care să mă mulţumească doar pe mine, dar mă consum după o reîntoarcere la origine.

Săptămâna trecută am provocat doi prieteni la v-aţi ascunselea, noaptea în pădure.