Îndelung

Încercam să-mi găsesc echilibrul în scânteiele ce săreau ‘ca arse’ din foc. Simt cum vine să mă cuprindă în braţe şi face un gest neobişnuit de faţă cu atâta lume… îmi atinge sânul drept.

Mi-ar plăcea mai puţin dacă aş şti că cineva nu ne urmăreşte!

- Nu vreau să te mai văd pe lângă ea.

- Cum vine asta?

- Acum este iubita mea.

- Poftim? De când?

- Nu contează. Pot dovedi cu toate lucrurile cumpărate pentru ea. Am nişte facturi pe săptămâna trecută.

- Săptămâna trecută a fost cu mine.

- Atunci sunt cu data de săptămâna viitoare.

- Ascultă, daca vorbeşti de ce s-a întâmplat intr-o vreme, află că ştiu.

- Încă nu s-a întâmplat nimic.

De câte ori îi cer iertare, urc dealul acela la capătul căruia se află casa lui. E un drum al meditaţie şi suferinţei, pană ce dau ochii cu el.

…. aparent calm.

- Îmi pare rău. Nu s-a întâmplat nimic

- Ştiu!

Mă priveşte îndelung şi continua:

- Eu o să plec.