Perfecţiune

... iar eu am rămas…

Între noi stau prea mulţi bărbaţi şi prea multe femei. Prea multe sărutări nesavurate, suspine tânjite, lacrimi neînghiţite, halucinaţii neînchipuite.

Suntem ca doi copii ce stau faţă în faţă la o masa scorojită cu figuri de oameni mari ce au ajuns până aici şi îşi doresc doar să dea timpul înapoi şi să-şi trăiască copilăria într-un mod cât mai stupid.

… iar eu am rămas, după ce mi-a scos sufletul prin stomac. Stau ameţită şi învăluită în fumul ţigării pe care nici n-am apucat să o aprind.

So french, să-ţi fumezi moartea…

Înainte de a ne cufunda şi mai tare, îl întreb :”Te deranjează dacă îmi aprind o ţigară?"

Dă din cap în semn că nu. Îmi pare încă încântat.

Se întoarce către chelneriţă, îi arată paharul gol şi îi spune: “Încă unul, dar cu pelin, poate îmi mai îndulcesc gustul” şi îi zâmbeşte şarmant aşa cum mi-ar zâmbi şi mie dacă aş fi una din ele.

… oricum, au trecut doar 5 minute, iar el va rămâne….