Nebunie provizorie

Vorbeşte în dodii, trăieşte în dubii.

E capricios, scorneşte valori, preţuieşte nimicuri, după care redevine surprinzător.

Merge pe linia subţire a răbdării, testează apa fiartă cu degetul apoi o gustă. Mă provoacă să procedez câtuşi de puţin asemeni lui, iar dacă mă ard, are grijă să sufle.

Dorinţa parcă îi e de când lumea, dar trecătoare. O alta i se desfăşoară prin preajmă, cam grăbită însă parfumul ei se odihneşte în braţele sau în mintea lui peste noapte. Spre dimineaţă îl îmbie alte gânduri.

“De ce mă vrei? Sunt o posesie sau o alternativă a timpului?

Mă consumi câte puţin ca să îmi afli farmecul… sunt o desfătare sau cauţi să-ţi potoleşti pofta?”

„Ştii ce mă înnebuneşte? Că nu pot folosi anumite cuvinte, pentru că automat, mă duc cu gândul la tine…”